Noutăţi

Schimb de bune practici educaționale – dialog și colaborare internațională

         Vineri, 13 noiembrie 2026, începând cu ora 10:00, Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași va fi gazda unei întâlniri dedicate schimbului de experiențe și de bune practici educaționale între reprezentanții Italian Federation of Educational Activities, Roma și cadrele didactice și elevii normaliști. Activitatea își propune să faciliteze dialogul profesional, transferul de experiență și valorificarea unor practici educaționale relevante pentru dezvoltarea unui mediu școlar sigur, incluziv și adaptat provocărilor societății contemporane. În cadrul întâlnirii vor fi abordate teme de actualitate precum prevenirea și combaterea bullyingului și cyberbullyingului, protecția minorilor, precum și rolul mediilor sigure în educația preuniversitară. Programul va include ateliere de lucru interactive, desfășurate împreună cu elevii normaliști și cadrele didactice, oferind participanților oportunitatea de a împărtăși experiențe, de a reflecta asupra propriilor practici și de a identifica soluții și strategii educaționale aplicabile în activitatea școlară. Această întâlnire reprezintă un pas important în consolidarea dimensiunii europene a educației, în promovarea dialogului intercultural și în dezvoltarea unor noi oportunități de colaborare internațională, având ca obiectiv comun îmbunătățirea calității actului educațional.